Comuna Dochia, cu o suprafata de 3.120, 87 ha, este situată în zona centrală a judeţului Neamţ, la limita vestică a dealurilor Moldovei. Comuna se întinde pe cursul inferior al râului Cracău cu care se mărgineşte la vest şi poate constitui un factor decisiv de atractivitate economică în contextul aplicării conceptului de dezvoltare durabilă.
Limite geografice:
- la nord comuna Ştefan cel Mare cu limita prin DN 15B (Piatra Neamţ – Roman) (2100m) şi comuna Bârgăoani între tarlalele Văleni şi Grădiste (5.183m);
- la est comunele Mărgineni pe delimitare terestră pe dealul Itrinesti, dealul Băluşesti şi dealul Mărgineni (5.018m):
- la sud oraşul Roznov (satul Slobozia) delimitare terestră pe dealul Troiţa, tarlaua “la Perdelele” şi Groapa Lupului (6.057m):
- la vest comuna Săvineşti delimitare naturală prin albia râului Cracău, tarlaua Călimani si comuna Girov.
Poziţia geografică a comunei Dochia favorizeaza comunicarea în direcţiile:
- la vest DJ 157H(neasfaltat) spre comuna Girov, 10 km, de unde drumul se poate continua spre Piatra Neamţ (DN 15B, 12 km), Roman ( DN 15B, 35 km ), Hanul Ancuţei ( DJ 208G, 23 km):
- la est DJ 157H (neasfaltat) 8 km până la Itrinesti;
- la sud pe drumul comunal 109 (2 km) se ajunge la DJ 157 spre Piatra Neamţ (12 km) şi spre Roman (35 km) prin Margineni.